Știu că a început sesiunea și vestea proastă este că va mai continua înca vreo 3
săptămâni. Se spune că sesiunea vine la pachet cu o mare cantitate de stress. Nu
degeaba se numeste streSsiune. Dar nu despre stress și sesiune mi-am propus să vă
vorbesc, cred că cei mai mulți dintre voi, cu excepția celor din anul 1 de studiu care se
confruntă cu prima sesiune și asta în condiții speciale de pandemie, cam știți ce aveți
de făcut și cum să abordați învățarea pentru exemene pentru a obține rezultatele
așteptate.
Și totuși, nu mă pot abține să nu vă spun un banc vechi:
De cât timp ai nevoie pentru a învăța chineza?
Un profesor: două săptămâni!
Un academician: o săptămână!
Un student: păi, când este examenul?

Morala pentru această sesiune: pe termen scurt este posibil să obțineți o performanță
școlară bună când învățați în criză de timp, doar că psihologii ne spun că ceea ce
folosim în această situație este doar memoria de scurtă durată. Pentru a activa
memoria de lungă durată este bine să ținem cont de ritmul natural al atenției.
Pe scurt, nu vă ”incingeți” creierul pentru că ceea ce veți obține este doar o ”pană de
motor”! Dacă, dimpotrivă, ceea ce vă interesează este o învățare pe termen lung care
să vă asigure succesul, atunci:
1. Pauzele trebuie făcute chiar si atunci când aveți senzația că învățați mai cu
spor. Psihologii ne spun că intervalul mediu de concentrare a atenției este de 18
minute. În consecință, luați pauze scurte, de maxim 5 minute, la fiecare 18
minute de învățare concentrată pe subiect. Cel mai simplu este să vă ridicați de
pe scaun, să vă mișcați puțin, să faceți o activitate ușoară, relaxantă. Dacă
deschideți și fereastra în acest interval scurt obțineți nu numai o defocalizare a
atenției care vă va schimba starea de spirit, dar și oxigenarea creierului, ceea ce
vă ajută să reluați învățarea! Ca într-un algoritm, la 4 intervale de 18 minute
(aprox. o oră și jumătate de învățat!) poate fi luată o pauză mai mare, nu înainte
de a trece în revistă sumar si sistematic aspectele importante învățate. Aceste
informații pot fi revizuite în scris și cu voce tare, eventual prin realizarea unei
hărți a conceptelor (mind map: www.miro.com), astfel încât să valorificați în
învățare atât elementele vizuale, cât si pe cele auditive.

2. Acordați timp suficient pentru a integra ceea ce ați învățat în sistemul de
noțiuni existent. Cu alte cuvinte, lăsați-vă timp pentru a procesa informația,
pentru a sistematiza si consolida ceea ce exersați prin exerciții si probleme.
Pentru studenți cel mai adesea, perioada de sesiune este si o perioadă în care
se doarme puțin spre deloc. Doar ca această privare de somn are si efecte
secundare de care trebuie să țineți cont, ca de exemplu: o stare de oboseala
accentuată care trece doar în prezența unor stimuli nocivi pe termen lung
(excesul de cafea, de țigări sau de energizante). În mod natural, organismul
nostru este adaptat activităților specifice ciclului zi-noapte, iar somnul este una
din aceste activități obligatorii. Deci, dacă vreți să aveți succes în învățare și să
procesați adecvat informațiile pe care le-ați învățat, alocați destul timp pentru
somn! În somn, partea inconștientă a minții este foarte activ implicată în
procesarea informațiilor noi și în crearea asocierilor. Întrebați-vă: de câte ore de
somn aveți nevoie pentru a vă simți odihniți? Ca sfat, înainte de culcare, lăsați o
perioadă ”tampon” de o oră în care să nu faceți nimic special pentru a pregăti
somnul odihnitor.

3. Recompensați-vă pentru efortul de învățare! Fiecare dintre noi știm ce ne face
plăcere și ce ne relaxează, care sunt activitățile recreative preferate. Prin urmare,
fiecare dintre noi poate decide mărimea și oportunitatea recompensei pe care și-
o acordă. Separați învățarea pe etape și la finalul fiecăreia gratificați-vă,
încurajați-vă și apreciați-vă pentru efortul depus! Puteți crea chiar o listă cu
recompensele la care visați astfel încât să aveți suficientă motivație pentru a
continua și a atinge rezultatele dorite. Gestionați situația identificând moduri
creative pentru a vă recompensa și astfel veți găsi și o motivație suplimentară
pentru a reuși.
Sunt doar câteva aspecte pe care un student ce-și propune să atingă performanța în
sesiune trebuie să le aibe în vedere. Nu totul ține de metodele de învățare și de
strategiile utilizate. Stilul propriu de învățare se compune și din modul în care abordăm
procesul din perspectiva factorilor psihologici și motivaționali. Încercați să-i valorificați,
dacă n-ați făcut-o încă! Câteva idei le-ați citit deja mai sus…

Dacă vreți să aprofundați și alte variabile psihologice si sociale specifice stilului de
învățare, ne puteți trimite un email pe adresa centru.consiliere@upb.ro și vă vom
sprijini!

Nicoleta Lițoiu,
Consultant în carieră CCOC

Bibliografie selectivă: Andy Szekely, Manifestul educației, AS Publishing 2013.